The Hollywood Smile!

zambet.jpg

The Hollywood Smile!

Suntem din ce în ce mai preocupați de aspectul nostru fizic și ne îngrijim tot mai des ca acesta să fie impecabil indiferent de vârsta pe care o avem sau condiția socială. Zilnic vedem în filme celebrități care au dinți strălucitori și am vrea să le semănăm. Estetica dentară și dento-facială a crescut foarte mult în ultimii ani, astfel încât, în fiecare zi apar noi tehnici inovative.


În zilele noastre, medicii folosesc cele mai avansate tehnologii și tehnici într-un cadru confortabil și modern, pentru a restaura aspectul natural, textura și fermitatea pielii.

Estetica dentară și dento-facială

Departamentul de estetică facială al clinicii noastre oferă servicii profesionale de remodelare și mărire a buzelor, umplerea și eliminarea ridurilor.

Este important de știut faptul că odată cu înaintarea în vârstă buzele își pierd din volum și apar acele crăpături inestetice. Aici se poate interveni cu ajutorului medicilor chirurgi care se ocupă de rejuvenarea și revitalizarea buzelor redând un aspect ce le conferă voluptozitate, echilibru și tinerețea acestora.

Mărirea în volum a buzelor cu acid hialuronic este una dintre cele mai solicitate proceduri de augmentare. Acestă procedură estetică are ca principal scop îmbunătățirea aspectului buzelor prin restaurarea formei, structurei și a volumului acestora.

Intervenția cu acid hialuronic asupra buzelor este cea care oferă suport și formă țesuturilor buzei și vom putea avea în urma acesteia cele mai frumoase buze care contribuie la aspectul facial al pacientelor. Un avantaj important al intervenției cu acid hialuronic este acela că poate fi controlat de medic pentru a remodela și mări buzele în funcție de dorința pacientei.

Te confrunți cu probleme dentare greu de gestionat? Nu le lăsa să îți afecteze sănătatea, sună-ne pentru a afla care sunt soluțiile potrivite pentru tine:
0751 051 096, sau completează Formularul de programare, și te sunăm noi!

Procedura aceasta se desfășoară de obicei sub anestezie locală – de obicei cremă, dar se poate efectua și prin blocarea ramurilor nervoase. Pentru mai multe informații despre această procedură, consultă pagina noastră de estetică facială.

În ceea ce privește ridurile pot fi multiple cauze ale apariției acestora. Reîntinerirea și prevenția îmbătrânirii faciale se poate realiza și prin tratamente de umplere, tratamente ce includ injectări cu acid hialuronic. Aceste tratamente netezesc și oferă pielii mai mult volum.

Cel mai des folosit de către medici chirurgi pentru eliminarea ridurilor este și în acest caz acidul hialuronic. Acesta se folosește pentru eliminarea ridurilor fine, medii și adânci din jurul ochilor, nasului și gurii . Tratamentul oferă rezultate excepționale. Acidul hialuronic face parte în mod natural din organismul uman, astfel încât folosirea unui produs de calitate superioară îl face practic inofensiv, reacțiile alergice fiind nule.

Nu uita că un zâmbet sănătos și strălucitor este o investiție în propria ta fericire și încredere în sine. Consultă medicul și începe călătoria spre un zâmbet de invidiat – un zâmbet demn de Hollywood!

Dacă ai decis să apelezi la ajutor specializat pentru problemele cu care te confrunți și cauți informații suplimentare despre tratament, ia legătura cu noi: telefon
0751 051 096 sau online prin Formularul de programare

Come as you are!

DE CE IMPLANT CU DR. NASSAR?

Selecteaza checkbox si afla detalii

28 DE ANI EXPERIENTA

Operatie cu Dr. Lorelei Nassar, chirurg cu experienta in implantologie din 1992.

INSERARE RAPIDA, IN DOAR 7 MINUTE

Timpul mediu de inserare al unui implant dentar cu Dr. Nassar este de 7 minute.

4 OPTIUNI DE ANESTEZIE

Ai la dispozitie 4 metode de anestezie: locala, intravenoasa, inhalosedare & hipnoza medicala.

5 SOLUTII PENTRU DINTI INTR-O ZI

Solutii rapide de inlocuire a dintilor lipsa cu implanturi pentru toata arcada, intr-o singura zi.

IMPLANTURI 3D & NANOTEHNOLOGIE

Solutii personalizate de implanturi cu tehnologie 3D.

Te confrunți cu probleme dentare greu de gestionat? Nu le lăsa să îți afecteze sănătatea, sună-ne pentru a afla care sunt soluțiile potrivite pentru tine:
0751 051 096, sau completează Formularul de programare, și te sunăm noi!

IMPLANTURI FARA ADITIE DE OS

Sistem de ultima ora, implanturi fara aditie de os sau sinus lift

Dr. Chirurg Lorelei Nassar
Chirurg implantologie

LORELEI NASSAR

Chirurg specialist cu peste 28 de ani de experienta si peste 10.000 de operatii de implant dentar in clinici din USA, Suedia, UK, Israel si Romania.

PROGRAMARE ONLINE
Descoperă

TOT CE NU ȘTIAI DESPRE IMPLANTURI

Come as you are

Contacteaza-ne acum

Vrei sa te programezi la o consultatie, sa urmezi un tratament stomatologic sau … vrei sa ne saluti? ​Oricare ar fi motivul, ne-ar placea sa vorbim cu tine.


TELEFOANE & EMAIL

+40 751 051 096
+40 314 257 954
contact@drnassar.ro



ADRESA CLINICA

Strada Puțul lui Zamfir 16,
București 011683,
România



Urmareste-ne

Social Media

Vrei sa ne imprietenim? Hai pe retelele de socializare!

Dacă vrei să previi apariția unor probleme dentare în viitor, descoperă mai multe informații despre tratamentele pe care le oferim. Contactează-ne pentru a primi un sfat specializat la telefon
0751 051 096 sau prin Formularul de programare.



DENTISTS INTERNATIONAL SRL
RO 32194630
J40/8812/2014


Copyright Dr. Nassar 2020. Toate drepturile rezervare.

Politica de confidentialitate     Termeni si conditii     ANPC

Dacă ai decis să apelezi la ajutor specializat pentru problemele cu care te confrunți și cauți informații suplimentare despre tratament, ia legătura cu noi: telefon
0751 051 096 sau online prin Formularul de programare